CFR Cluj pregătește un transfer bombă în ultimele zile de mercato: Jean Claude Billong, fundaș central și internațional camerunez, este aproape de a semna cu ardelenii.
După ce au testat mai multe piste, printre care și Kevin Boli, stoperul revenit recent în România la FC Botoșani, dar și Bogdan Țîru, campioana s-a decis asupra apărătorului rămas liber de contract după ce s-a despărțit de Clermont, din Ligue 1.
În vara anului trecut, Billong a primit și șansa debutului la prima reprezentativă a Camerunului, unde este coechipier cu Joyskim Dawa, jucătorul celor de la FCSB.
CFR Cluj s-ar fi înțeles deja cu fundașul camerunez în privința detaliilor contractuale și ar urma să efectueze vizita medicală, iar apoi să semneze înțelegerea cu ardelenii, potrivit Fanatik.
La finalul jocului cu FC Voluntari de miercuri seară, încheiat cu victoria campioanei, scor 4-0, Dan Petrescu a anunțat că în mod cert cel puțin un fundaș central se va alătura lotului pe care îl conduce în această săptămână.
„Nu știu nimic din ce se va întâmpla, vedem ce va fi. Nu m-a anunțat nimeni că ar pleca vreun jucător. Un fundaș central categoric va veni, ați văzut la meciul cu Farul că avem nevoie. Sută la sută va mai veni un fundaș central. E obligatoriu”, a spus tehnicianul.
Născut la Paris, fotbalistul cu origini cameruneze nu a adunat prezențe în tricoul naționalei din Hexagon nici măcar la nivel de tineret. Pentru prima reprezentativă a Camerunului a contabilizat 3 selecții până în prezent.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER